Cine suntem
1. SFÂNTUL LUIGI ORIONE
Sfântul Luigi Orione a fost mai presus de toate un sfânt, un preot sfânt, un sfânt al carităţii. Ioan Paul al II-lea într-una din predicile sale a rezumat personalitatea lui: “Don Luigi Orione ne apare ca o expresie minunată și genială a carităţii creștine. El a avut caracterul și inima apostolului Pavel, afectuos și sensibil până la lacrimi, neobosit și curajos până la acţiune îndrăzneaţă, tenace și dinamic până la eroism, înfruntând pericole de tot felul, apropiind mari personalități din politică și cultură, luminând oameni fără credință, convertind păcătoșii, adunat întotdeauna în rugăciune continuă și încrezătoare, uneori însoțită de penitențe teribile.
“Ce înseamnă a fi „sfânt”?
În sens larg, sunt sfinţi toţi creştinii care, însufleţiţi de virtutea dragostei, trăiesc şi mor în harul lui Dumnezeu şi se bucură de fericirea veşnică a raiului. În sens strict, sunt sfinţi toţi acei creştini pe care Biserica i-a ridicat la cinstea altarelor pentru că au practicat în mod eroic virtuţile creştineşti sau pentru că şi-au dat viaţa pentru credinţă, îndurând moartea de martiri. Totuși, titlul acestora din urmă este dat după un lung și minuțios proces, care include, după caz, comisii de medici și teologi.
Don Orione a fost un om extraordinar, capabil de legături adevărate, pasionate, inteligente, implicate, pro-pozitive. Acest lucru se datorează în principal faptului că “focalizarea” lui de viață era “binele sufletelor”, progresul indivizilor și societății. Se pare că se poate spune el nu a fost un procesor de cultură, ci un om de cultură, da, şi printre cei mai deştepţi ai secolului al XX-lea. A fost om de cultură pentru experienţele sale puternice, pentru valorile sale solide, pentru relațiile sale semnificative. El a fost interesat de oameni, probleme și multe cadre vitale mereu în vederea “binelui persoanelor”, pe care el le simțea ca o “pasiune”, un “martiriu”, o “dulce muzică.”
Între dimensiunile “binelui” omului, cu siguranță binele pedagogic a avut în el un relief de gândire și o experiență concretă foarte specială. În domeniul educației, poate mai mult decât în altele, în afară de oferirea de experienţe semnificative cultural, Don Orione s-a pregătit de asemenea si o elaborarea culturală, un stil și o metodă, pe care el o numise “metoda creștin-părintească.”
Don Orione este cunoscut în întreaga lume ca un preot sfânt care a trăit pasiunea sa pentru Biserică prin lucrarea extraordinară desfășurată în favoarea marginalizaților, săracilor, abandonaților și bolnavilor. Aceasta este, de asemenea, faţa cea mai cunoscută a Micii Opere a Divinei Providenței, acum răspândită în peste 30 de țări din întreaga lume. Zelul său de ” A da pe Hristos oamenilor și pe oameni Bisericii lui Hristos” nu s-a limitat doar la nevoile materiale ale păturilor sociale cele mai umile, în special tinerii, dar care vizează ridicarea civilă și religioasă a societății.
Pentru copii și tineri, şi-a adresat apostolatul său neobosit de la 1893, când încă tânăr cleric de teologie, a fondat în Tortona Şcoala cu internat din San Bernardino, căreia i-a dat forma unui “internat patern” pentru copiiI din familiile sărace. Această primă școală a fost urmată de multe altele, de educație clasică, umanistă, și mai ales profesională, pentru a oferi tinerilor cu oportunități reduse, împreună cu mărturia evanghelică, o posibilitate reală dezvoltare umană și socială.
Educația, în toate ramificațiile sale, a format un aspect primar al experienţei personale și pastorale a lui Don Orione, așa cum este angajamentul de îngrijire. Cu toate acestea, în cazul în care dimensiunea educaţională orionină a fost întotdeauna luată în considerare de către oamenii de știință, doar recent este elaborată clasificarea sa istorică în context şcolar între anii 800 și 900, s-o pună în legătură cu politicile educaționale și curentele de gândire ale timpului.
O valoare deosebită au unele studii recente ale lui Angelo Bianchi.
În prezentarea angajamentului lui Don Orione în educație în urma acțiunii sale în contextul italian cu unele note cu privire la contextul argentinian contemporan în care a lucrat în timpul şederii din 1921-1922 și 1934-1937.
Cum a ajuns părintele Luigi Orione să fie numit sfânt?
Procesul de canonizare (=a introduce în canon/calendar) a durat mai mult de 40 de ani. Pentru a fi siguri că un creștin ce a murit poate fi numit sfânt, Biserica așteaptă mijlocirea acestuia pe lângă Dumnezeu.
În cazul părintelui Luigi Orione, evenimentele miraculoase care au condus la recunoașterea sfințeniei lui au fost două: vindecarea unui băiețel, Giorgio Passamonti, care era bolnav de tuberculoză în fază terminală și, respectiv, vindecarea unui bătrân, Pierino Penacca, de cancer pulmonar.
Cronologia vieţii lui don orione
1872 23 iunie Luigi Orione se naşte la Pontecurone (AL).
24 iunie Este botezat în parohia Sfânta Maria Ridicată la Cer.
1885 1 septembrie Este primit printre franciscanii reformaţi din Voghera (PV).
1886 iunie Datorită bolii este demis.
4 octombrie Este acceptat printre elevii din oratoriul salezian din Valdocco la Torino şi-l întâlneşte pe don Bosco.
1889 16 octombrie Retrăgându-se din oratoriul salezian, intră printre elevii seminarului diecezan din Tortona (AL).
1892 martie Începe la Tortona apostolatul în favoarea tineretului.
3 iulie Binecuvântat de episcopul I. Bandi, inaugurează la Tortona oratoriul Sfântul Alois.
1893 15 octombrie Constrâns să închidă oratoriul, deschide în cartierul San Bernardino din Tortona un colegiu pentru copiii săraci.
1894 15 octombrie Colegiul se transferă în conventul Sfânta Clara, în centrul Tortonei.
1895 13 aprilie Este hirotonit preot.
1898 15 august Publică periodicul Opera Divinei Providenţe.
octombrie Chemat la Noto (SR) de episcopul Blandini, acceptă conducerea colegiului episcopal Sfântul Alois.
1899 iunie Deschide la Sanremo colegiul Sfântul Romulus.
30 iulie Cu „îmbrăcarea” primilor „eremiţi ai Divinei Providenţe” întemeiază o nouă ramură a familiei sale călugăreşti, dedicată muncii câmpului şi rugăciunii.
1901-1902 Începe coloniile agricole (case de muncă agricolă pentru tinerii care nu au aplecări spre studiu) din Bagnorea, Cegni di Varzi şi, la Roma, din Nunziatella, din San Giuseppe alla Balduina, din Santa Maria a Monte Mario.
1903 21 martie Obţine aprobarea diecezană a familiei sale călugăreşti: Opera Divinei Providenţe, de la monseniorul Bandi, episcop de Tortona.
1904 mai Cumpără la Tortona casa mamă a Operei, Colegiul patern, fostă casă a clerului diecezan. La Roma obţine de la Pius al X-lea capelania bisericii Sfânta Ana din Vatican.
1905 Deschide la Tortona prima sa tipografie „Sfântul Iosif” anexată la Colegiul patern.
1908 25 martie Începe, prin mandatul expres al lui Pius al X-lea, apostolatul în cartierul Appio la Roma, în vederea parohiei „Toţi Sfinţii” care se va constitui.
1909 4 ianuarie Pleacă în Sicilia ca urmare a cutremurului din Messina şi Reggio Calabria; întemeiază orfelinatul la Cassano Jonio (CS).
16 iunie Este numit de către Pius al X-lea vicar general al arhidiecezei de Messina.
1912 martie Se întoarce la Tortona din Sicilia.
12 aprilie Depune voturile călugăreşti perpetue în mâinile papei Pius al X-lea într-o audienţă memorabilă.
1913 decembrie Trimite primii misionari în Brazilia.
1915 ianuarie Ca urmare a cutremurului din Marsica (13 ianuarie), merge la locurile dezastrului.
29 iunie Întemeiază ramura feminină a familiei sale călugăreşti: Micile Slujitoare Misionare ale Carităţii.
1918 29 august Face vot, împreună cu poporul, de a ridica la Tortona un sanctuar dedicat Sfintei Fecioare Maria.
1921 februarie Cumpără la Veneţia „Tipografia Emiliana Editrice”.
12 iunie Întemeiază institutul Berna la Mestre (VE), cu şcoli profesionale, şi institutul Artigianelli pentru orfani la Zattere din Veneţia.
4 august Pleacă în prima sa călătorie în America de Sud.
3 septembrie Deschide colonia agricolă din Rafat (Palestina; la Rio de Janeiro (Brazilia) casa de îngrijire; la Puerto Mar del Plata (Argentina) parohia şi şcoala Sfânta Familie; la Buenos Aires reformatorul Marcos Paz.
1922 4 iulie Se întoarce din Brazilia.
1923 Deschide prima casă în Polonia la Zdunska Wola, iar în Italia vechiul schit al Sfântului Albert din Butrio (PV) pentru eremiţii săi.
1924 19 martie Întemeiază „Micul Cottolengo” genovez; redeschide colegiul secular Sfântul Gheorghe la Novi Ligure (AL); în Calabria se naşte Opera antoniană.
1926 23 octombrie Punerea primei pietre a sanctuarului Sfintei Fecioare Maria a Pazei la Tortona.
noiembrie Datorită unei boli urâte este în pericol de moarte.
1927 15 august Publică scrisoarea circulară pentru „colecta vocaţiilor”; întemeiază Surorile Sacramentine Oarbe Adoratoare în Tortona.
1928 aprilie Încep lucrările efective pentru construirea sanctuarului marian la Tortona.
octombrie Deschide, în vechiul convent al franciscanilor, seminarul Sfântul Anton din Voghera (PV).
1929 ianuarie Se îngrijeşte de ieşirea revistei Mater Dei, ca pregătire a centenarului Conciliului din Efes; începe la Montevideo (Uruguay) Patronatul pentru muncitori.
1930 26 decembrie Organizează prima „iesle vie” la Tortona.
1931 29 august Inaugurarea solemnă a sanctuarului Sfintei Fecioare Maria a Pazei la Tortona cu binecuvântarea episcopului de Tortona, monseniorul S. P. Grassi.
1932 Deschide institutul Sfântul Benedict la Montebello (PV); opera San Josè la Mar del Plata (Argentina) şi casa de odihnă la Pontecurone.
1933 Începe „Micul Cottolengo” milanez într-un vechi convent carmelitan; deschide Villa Charitas la Tortona, pe lângă Castello; cumpără vechiul institut Paverano la Genova pentru a construi acolo centrul „Micul Cottolengo” genovez.
1934 27 mai Convoacă la Tortona prima întâlnire cu foşti elevi; deschide colonia agricolă Sfântul Inocenţiu la Tortona şi prima casă în Statele Unite, la Jasper Indiana în Illinois; acceptă parohia San Carlo din Montevideo.
24 septembrie Întreprinde a doua călătorie în America de Sud; participă la congresul euharistic internaţional la Buenos Aires.
1935 18 aprilie Punerea primei pietre a „Micului Cottolengo” argentinian la Claypole (Buenos Aires).
1936 Întemeiază noi opere în Argentina, Brazilia, Uruguay şi Chile. Se deschid primele case ale Operei în Anglia.
1937 24 august Se întoarce în Italia debarcând la Napoli. Este la Tortona pentru sărbătorile anuale ale Sfintei Fecioare Maria a Pazei.
1938 18 ianuarie Prezidează inaugurarea noului mare institut pontifical Sfântul Filip Neri, în cartierul Appio la Roma, cu şcoli populare.
22 februarie Instituie la Tortona, lângă casa mamă, biroul de presă al congregaţiei.
11 noiembrie Deschide noul institut Artigianelli la Alexandria.
7 decembrie Asistă la punerea primei pietre a noului mare complex „Micul Cottolengo” milanez, fiind prezent cardinalul Schuster.
19 decembrie Ţine o conferinţă în aula magna a Universităţii Catolice „Sacro Cuore” din Milano.
1939 22 ianuarie Ţine a doua conferinţă la Universitatea Catolică din Milano despre: Acolo este Providenţa.
1 martie Efectuează ultima sa trimitere de călugări în America de Sud.
28 octombrie Se întâlneşte pentru ultima dată cu papa Pius al XII-lea, pe via Appia Antica la Roma, în fruntea mai multor sute de elevi de la institutul Sfântul Filip Neri.
1940 9 februarie La Tortona este lovit de un grav atac de „angina pectoris”; primeşte ultimele sacramente. Îşi revine.
8 martie Consimţind presiunilor medicilor şi ale călugărilor săi, acceptă să meargă la Sanremo pentru o perioadă de convalescenţă şi de odihnă. În ajunul plecării dă ultimul „noapte bună” (mic discurs de seară înainte de culcare), aproape un testament. El însuşi presimte şi spune: „S-ar putea să fie ultimul…”. Şi a fost ultimul.
9 martie Pleacă la Sanremo şi ia cameră în vila Sfânta Clotilda.
12 martie Celebrează ultima sfântă liturghie. Scrie diferite scrisori, printre care o telegramă pentru aniversarea încoronării lui Pius al XII-lea. Primeşte diferite persoane. La orele 22.45, pe neaşteptate, asistat doar de fratele infirmier, îşi dă sufletul rostind de mai multe ori numele lui Isus.
19 martie După o călătorie triumfală de la riviera ligură la Genova, la Milano, la Alessandria, la Voghera, este înmormântat în cripta din sanctuarul Sfintei Fecioare Maria a Pazei din Tortona.
1980 26 octombrie Este declarat fericit de Ioan Paul al II-lea.
2004 16 mai Este sanctificat de Ioan Paul al II-lea.
2. CONGREGAŢIA DON ORIONE
Congregaţia Don Orione, al cărei sediu central se află la Roma, este o Congregaţie religioasă şi are, în cadrul Bisericii, misiunea de a evangheliza şi de a da ajutor umanitar în special săracilor, cu scopul final de a uni tot mai mult popoarele în jurul lui Cristos. Această Congregaţie, după cum afirmă şi fondatorul său, Sfântul Luigi Orione, „s-a născut pentru săraci şi, pentru a-şi atinge scopul, îşi instalează sediile în centrele muncitoreşti, mai ales în cartierele şi periferiile cele mai defavorizate, la marginea marilor oraşe industriale şi fiinţează, mică şi săracă, printre cei mărunţi şi săraci, fraternizând cu muncitorii cei mai umili” (Bula P.O., aprilie 1938).
Preotul italian Luigi Orione (1872-1940) este fondatorul acestei congregaţii călugăreşti care activează pentru a răspândi în lume iubirea faţă de Dumnezeu și de Biserică, mai ales prin intermediul apostolatului de caritate.
Partea cea mai amplă a activităţii se desfăşoară în interiorul Sfintei Biserici: se lucrează pentru a înlătura confuzia ideilor şi, prin opere de binefacere, pentru a reînsufleţi, a întări şi a menţine unitatea credincioşilor în jurul Sfântului Petru, insuflând, înainte de toate, o iubire puternică şi laborioasă faţă de Sfântul Părinte:
a) educaţia tineretului din şcoli şi tabere;
b) evanghelizarea celor umili, după principiile sociale creştine;
c) ajutorarea celor bolnavi şi îndureraţi, ca şi a oricărei instituţii ce vine în sprijinul oamenilor.
Congregaţia „Don Orione”, care cuprinde şi călugăriţe, este prezentă în peste 30 de ţări.
Cum a ajuns Congregaţia Don Orione în România?
Dupa anul 1989, Papa Ioan Paul al II-lea a îndemnat toate Congregațiile să se îndrepte spre Europa de Est. Așadar, în anul 1991 au sosit în Oradea Părintele Belisario Lazzarin (provincialul superior) însoțit de încă trei preoți ai Congregației, care au fost primiți de Episcopul Vasile Hossu, în cartierul Ioşia, și s-a decis că cel mai bun lucru pentru România la momentul acela era o şcoală pentru a-i ajuta pe tinerii României. Pe lângă această şcoală, Congregaţia i-a ajutat și pe cei în nevoie, astfel încât să ducă o viaţă mai demnă şi mai frumoasă. De atunci, mii de oameni sărmani care treceau printr-un moment dificil au fost ajutaţi de călugării italieni şi români care au locuit şi muncit la sediul Congregaţiei din strada Cazaban nr. 49/E.
Astfel, putem spune că tinerii trebuie ajutați să meargă pe drumul cel bun, iar în acest sens Sfântul Luigi Orione spunea acestora mereu: ”Răspîndiţi spiritul binelui; iertaţi mereu; iubiţi-i pe toţi; fiţi umili, muncitori, sinceri şi loiali în toate; lumea are nespus de multă nevoie de credinţă, de virtute şi de cinste.”
3. MISIUNEA CONGREGAŢIEI
Congregaţia Don Orione prin excelenţă este misionară, în calitate de purtători ai unui har real, suntem chemaţi spre o misiune apostolică specială. În desfăşurarea acestei misiuni, Congregaţia se bazează pe toată silinţa, pe toata energia călugărilor, respectând cu fidelitate indicaţiile şi planurile Bisericii, astfel încât, convinşi că activitatea lor apostolică este înfăptuită înspre binele oamenilor.
În plus, preocupaţi cu definirea activităţii noastre, aducem cu noi un tezaur de perspective, de imbolduri şi de stil, caracteristice Fondatorului care garantează, dincolo de diversitatea şi numărul mare al operelor noastre, identitatea noastră apostolică.
Misiunea Congregaţiei Don Orione se raportează la două aspecte esenţiale:
1. “SĂ-L SLUJIM PE CRISTOS ÎN CEI SĂRACI”
Dedicându-se săracilor si nevoiaşilor Congregaţia ar dori:
• să considerăm că este un privilegiu să-l slujim pe Cristos ajutându-i pe cei sărmani şi părăsiţi, deoarece în cel mai sărac dintre oameni străluceşte imaginea lui Cristos;
• să-i însoţim pe săraci în înălţarea şi în perfecţionarea lor umană şi socială, asumându-ne condiţia lor: umila noastră Congregaţie religioasă s-a născut pentru săraci şi trăieşte, mică şi săracă, printre săraci, înfrăţindu-se cu cei mai modeşti muncitori şi propunându-şi să înfăptuiască operele de milostenie ale Domnului, pentru sprijinul moral şi material al celor nevoiaşi.
• să-i ajutăm pe cei slabi şi lipsiţi de apărare să se încadreze pe deplin în societate ;
• să-i facem pe oameni, mai ales prin intermediul educaţiei creştine, adevăraţi inovatori ai societăţii prin întrevederea unui nou orizont, o nouă conştiinţă socială care se formează în lumina civilizaţiei creştine, aflată în plin progres, floarea Evangheliei.
2. “OMUL – MIEZUL PREOCUPĂRILOR NOASTRE”
• În devotamentul nostru faţă de OM, (fraţii noştri săraci şi nevoiaşi), permanent conştienţi de valorile evanghelice şi culturale pe care le reprezintă, încercăm să respectăm, să apărăm şi să promovăm pe deplin drepturile şi demnitatea fiecărui om în parte.
• În cadrul apostolatului nostru, ne străduim să-i înţelegem pe toţi, aplecându-ne cu blândeţe asupra problemelor celor mărunţi, ale celor săraci şi umili. Încercăm să obţinem prin rugăciune şi prin sacrificiu, ceea ce nu se poate obţine cu mijloace omeneşti.
• Actul permanent al milosteniei, exercitat mai ales faţă de cei educabili, săraci şi de nevoiaşi, este mereu însoţit de un spirit de sfântă bucurie, pentru ca acţiunea educativă şi de asistenţă să fie plăcută şi eficientă.
• Motivul unei astfel de bucurii plină de pace şi de seninătate, trebuie să fie convingerea că cel ce lucrează în numele dragostei pentru Dumnezeu este ajutat de Providenţa Divină şi va obţine o mare recompensă, indiferent de succesul avut pe pământ.
3. VALORI ŞI PRINCIPII
Şcoala Sfântului Luigi Orione are o deosebită importanţă, pentru că are drept scop formarea completă a persoanei, prin intermediul comunicării critice şi sistematice a culturii într-o viziune creştină asupra existenţei; din această cauză principiile evanghelice trebuie să devină norme educative, motivări interioare şi ţinta finală a educaţiei.
Conştienţi de faptul că sarcinile şcolii orionine se polarizează în sinteza dintre cultură şi credinţă şi dintre credinţă şi viaţă, şcoala noastră va fi un templu de adevărată educaţie creştină şi civilă, precum şi de o solidă instruire care provine din credinţă.
Noi vrem şi trebuie să educăm în mod profund şi în spirit orionin, fără echivoc, sufletele şi vieţile tinerilor; să-i educăm pentru o viaţă senină, nu în mod superficial, adică în cuvânt şi nu în fapt, ci pentru o viaţă practică, care să fie bazată pe adevăr, frumos şi binele, o viaţă de unire cu Dumnezeu, de rugăciune.
Educatori, profesori, părinţi şi elevi fac să existe comunitatea educativă prin raporturi ce poartă pecetea acestei comuniuni, prin responsabilităţi comune şi colaborări în căutarea unor metode educative şi şcolare cât mai potrivite.
Congregaţia trebuie să facă totul, chiar şi pe plan economic, pentru a susţine şcoala orionină, acolo unde prezenţa acesteia este cerută de autorităţile sociale pentru sprijinirea celor săraci şi umili.